Ce este Analiza Tranzactionala (AT)

Analiza Tranzactionala este o teorie explicativa a personalitatii si un sistem terapeutic dedicat dezvoltarii si schimbarii personale.

Ca teorie a personalitatii, ne arata, prin intermediul conceptului de starile eului, cum sunt structurati oamenii din punct de vedere psihologic, ne ajuta sa intelegem cum functioneaza oamenii si cum isi exprima personalitatea in termeni comportamentali.

O stare a eului este un set de comportamente, ganduri si sentimente inrudite. Este modul in care ne manifestam o parte a personalitatii noastre intr-un anumit moment.

Ca sistem terapeutic poate fi utilizata in tratamentul tuturor formelor de tulburari psihice, de la problemele vietii cotidiene pana la psihozele grave. Ca forma de terapie poate servi indivizilor, grupurilor, cuplurilor si familiilor.

Poate fi utilizata cu succes in domeniul educational si este un instrument de lucru valoros de formare in management si comunicare si in analiza organizationala,

Unul dintre cele mai importante concepte pe care le foloseste este Scenariul de viata, care explica cum schemele de comportament din viata noastra actuala au luat nastere in copilarie.

Parintele Analizei Tranzactionale este Eric Berne (Eric Leonard Bernstein), psihiatru si psihanalist, nascut in Montreal, Canada in 1910.

Principiile de baza ale Analizei Tranzactionale:

  1. Oamenii sunt OK. Aceasta inseamna ca fiecare are valoare si demnitate ca si persoana, toti suntem egali .
  2. Fiecare om are capacitatea de a gandi. Orice persoana, cu exceptia situatiei unor afectiuni majore ale creierului, are capacitatea de a gandi. De aceea, este responsabilitatea fiecaruia de a decide ceea ce-si doreste de la viata si de a trai cu consecintele deciziilor sale.
  3. Oamenii isi decid propriul lor destin si aceste decizii pot fi schimbate. Orice convingere proprie poate fi schimbata. Majoritatea modurilor noastre de interactiune cu lumea au fost formate in copilarie, regandirea si schimbarea acestor decizii fiind posibila. Aceasta afirmatie este un concept cheie care inlatura invinovatirea altora si plaseaza responsabilitatea asupra propriei persoane.

Exista o tendinta printre cei care nu cunosc AT-ul de a-l reduce la aceste principii. Aaaa!, spun ei. E chestia aia cu eu sunt ok-tu esti ok! Si au impresia ca stiu deja ce este AT-ul.

Ei bine, principiile sunt un fel de coloana vertebrala in functionarea AT-ului, dar acesta inseamna mult mai mult. Analiza Tranzactionala reprezinta o cunoastere profunda si complexa a naturii umane. In spatele acestei denumiri se afla o cantitate vasta de informatii menite sa sustina psihoterapeutul in demersul lui tintit catre cel mai profund conflict interior si imbunatatirea calitatii vietii umane.

Psihoterapia AT se poate face in sedinte individuale si de grup.

Gabriela Ciucurovschi – Psihoterapeut București – Cabinet psihoterapie