Multi isi imagineaza viata terapeutului ca pe una aproape ideala: relatii perfecte, calm permanent, absenta problemelor personale. Realitatea e alta. Terapeutii sunt oameni – cu aceleasi temeri, conflicte, pierderi si momente de indoiala ca oricine altcineva. Ei nu sunt imuni la problemele vietii. Si ei pot trece prin divorturi, boli, doliu, probleme financiare, burnout. Diferenta nu e lipsa dificultatilor, ci felul in care le gestioneaza.
Odata, la intrebarea pusa de un apropiat: “Ce faci?” am raspuns: “Am avut o zi nu tocmai buna, ma simt iritata!”. Replica imediata a fost: “N-ar trebui, doar esti terapeut”. Am zambit si am continuat conversatia.
Psihoterapia este o meserie care cere onestitate fata de sine si mult lucru interior pentru a putea lucra cu alti oameni. Nu poti sa oferi servicii de terapie fara sa cunosti din experienta directa ce inseamna un proces terapeutic si fara sa fi trecut personal prin el.
De aceea, terapia personala a terapeutului este ceva absolut necesar, fara de care nu e recomandat sa practici aceasta profesie.
Dar, dincolo de munca cu sine, viata terapeutului se intampla la fel ca pentru toti ceilalti: cu bucurii, pierderi si provocari. Ceea ce face diferenta este intelegerea problemei cu care se confrunta, constientizarea optiunilor si a resurselor disponibile,si in alegerile pe care le face in mod constient. A intelege ce poate fi schimbat si ce e in afara controlului contribuie la reducerea suferintei.
A face psihoterapie ca terapeut inseamna recunoasterea propriilor limite si vulnerabilitati si capacitatea de a actiona in directia bunastarii si dezvoltarii personale. E un act de responsabilitate, curaj si de angajament fata de propria crestere – aceleasi calitati pe care le cultiva in relatia cu clientii sai.
Din perspectiva practicii clinice, terapia personala ajuta la procesarea experientelor, previne supraincarcarea si pastreaza claritatea profesionala. In terapie pot fi observate propriile blocaje, transferuri sau contratransferuri.
Un terapeut bun nu este unul care nu are probleme, ci unul care lucreaza cu propriile dificultati si nu isi lasa conflictele interne sa interfereze cu procesul de vindecare a clientului. Daca un terapeut face terapie, nu este semn de incompetenta, ci o alegere matura si etica si un contact viu cu propriul sine.
Profesia de psihoterapeut vine cu un paradox: umanitatea terapeutului este, in acelasi timp, cea mai mare vulnerabilitate si cel mai valoros instrument de lucru. Fara aceasta vulnerabilitate, terapeutul nu ar putea oferi un sprijin empatic.
Terapia personala a terapeutului nu inseamna slabiciune; inseamna constienta si asumarea responsabilitatii fata de propria viata. Inseamna confirmarea faptului ca terapia este un instrument valoros, accesibil si normal si deschide catre perspective noi atunci cand esti in dificultate.
De aceea, psihoterapeutii fac psihoterapie – din responsabilitatate profesionala si pentru propria crestere.