Scenariul de viata este unul dintre conceptele fundamentale in Analiza Tranzactionala – o psihoterapie orientata spre dezvoltare si schimbare personala -, intemeiata de psihiatrul canadiano-american dr. Eric Berne.

Conceptul ne ajuta sa intelegem de ce oamenii mentin tipare de comportament nesanatoase, contraproductive si chiar periculoase.

Este folosit in practica psihoterapeutica pentru a intelege cum „isi creeaza oamenii singuri probleme, fara a fi constienti de acest lucru si cum ar putea sa-si rezolve aceste probleme“[i].

Ce este scenariul de viata?

Scenariul de viata este un plan de viata inconstient, bazat pe decizii luate in copilarie in interactiunile cu persoanele semnificative, sub influenta evenimentelor si a contextelor de viata.

Scenariul de viata pleaca de la credintele de baza ale unei persoane despre sine si despre altii. In baza acestor credinte tragem concluzii si luam anumite decizii, menite initial sa ne asigure supravietuirea ca si copil mic intr-o lume care e uneori de neinteles si posibil amenintatoare.

Deciziile luate in copilarie sunt cele mai bune optiuni la momentul respectiv, dar in viata de adult ele pot deveni paguboase, pentru ca au nevoie sa fie actualizate, adaptate la realitatea din prezent.

Totul se intampla in inconstient, la o varsta foarte frageda. Fara sa-si dea seama de asta, in incercarea de a intelege lumea din jur si a-i da un sens, copilul creeaza un plan de viata, un fel de a fi in lume.

De exemplu: „daca nu cer nimic mama va fi multumita“. Copilul mic poate sa isi vada mama suparata sau trista, si asta poate sa o resimta ca pe o amenintare la adresa sigurantei lui emotionale (el poate sa perceapa starea mamei ca fiind ceva in neregula cu el, eu nu sunt ok).

In incercarea de a se simti in siguranta, acesta va incerca sa o multumeasca fiind cuminte, nearatandu-si nevoile (de afectiune, de curiozitate etc.) si incercand sa-i faca pe plac. Acelasi comportament poate fi adoptat si atunci cand parintele nu raspunde nevoilor copilului.

Daca situatiile de acest gen sunt frecvente, in care mama este suparata sau nu raspunde nevoilor copilului, acest tipar de actiune — in care el se apara de o insecuritate emotionala — va fi preluat ca un mod de a fi in relatii. Mai tarziu, ca adult, va incerca sa faca pe plac, in detrimentul nevoilor si a integritatii lui psiho-emotionale.

Felul in care interactionam cu ceilalti, ceea ce ne spunem noua insine atunci cand reusim ce ne propunem sau atunci cand avem dificultati, pozitia de pe care ne raportam la ceilalti, fac parte din planul nostru inconstient de viata.

Astfel, sunt persoane care, desi au o reusita, spun despre ei sau isi spun lor insisi ca nu e mare lucru. Oricat de multe ar realiza, in interior se simt fara valoare. Asta se datoreaza credintelor despre sine formate in copilarie, care stau la baza scenariului de viata.

 

Cum se formeaza scenariul de viata?

Credintele existentiale se formeaza foarte de timpuriu sub influenta experientelor pe care le avem la inceputul vietii formand astfel pozitia noastra in viata fata de noi insine, fata de altii si fata de lume. Tot ceea ce traim zilnic, de cand ne nastem, – milioane de experiente, corporale inainte de toate — de la faptul de a ne simti bineveniti sau nu in familia in care ne nastem pana la felul in care reactioneaza la nevoile noastre cei care au grija de noi — stau la baza credintelor noastre.

Pozitiile acestea existentiale sunt, dupa cum spune Julie Hay, „ferestrele noastre catre lume“[ii], ochelarii prin care vedem lumea. Lumea va arata, pentru fiecare dintre noi, in functie de lentilele prin care o privim.

Prin forta obisnuintei si din nevoia de a pastra un echilibru intern, ajungem sa conservam si sa fim loiali unor tipare de gandire si de comportament care nu ne mai aduc nici un folos in prezent, ci din contra.

Formarea scenariului incepe de la nastere si poate chiar din pantece. Baza formarii lui este in perioada preverbala, cand copilul internalizeaza si incorporeaza inconstient modurile familiei de a fi si de a relationa, in experienta interactiunii cu persoanele semnificative, in incercarea de a obtine ceea ce are nevoie.

Modul in care relationam cu ceilalti, tiparul nostru relational incepe inainte de a spune primul cuvant.

Scenariul de viata se formeaza in interactiunea dintre mesajele verbale si nonverbale ale ingrijitorilor si predispozitia genetica a copilului, sub influenta contextului si evenimentelor de viata.

Autoarea Fanita English ne spune ca „ nevoia copilului de scenariu reflecta nevoia umana innascuta de structurare a timpului, spatiului si relatiilor aflate in fata sa, astfel incat sa poata conceptualiza limite fata de care sa-si testeze experienta realitatii.“[iii]

Orice copil are nevoie de un cadru, de un spatiu mental in care sa pastreze la un loc sperantele, fanteziile si experientele. Acest cadru devine o structura de baza din care va dezvolta perspectiva sa asupra vietii.

 

La ce foloseste sa ne cunoastem scenariul de viata?

Toata lumea are un scenariu, un plan de viata inconstient. Diferenta o fac restrictiile din scenariu, aspectele si credintele care limiteaza persoana in dezvoltarea ei si in crearea unui echilibru intern. Intrucat scenariul este creat in copilarie, baza lui o reprezinta interdictiile si permisiunile primite atunci sau percepute de el ca venind din partea persoanelor semnificative.

De exemplu: daca unui copil nu i se permite sa aiba un punct de vedere propriu, daca parintii hotarasc tot timpul in locul lui, copilul poate creste cu interdictia de a gandi. Concluzia lui poate fi ca nu este capabil sa gandeasca, ca altii sunt mai capabili decat el si ca adult, interdictia de a gandi se poate manifesta prin lipsa de explorare a altor optiuni, prin complex de inferioritare si prin blocaje mentale.

Prin constientizarea scenariului de viata oamenii pot schimba acele aspecte care le limiteaza viata si oportunitatile de crestere.

Unul dintre principiile fundamentale ale Analizei Tranzactionale este acela ca schimbarea este posibila. Putem lucra oricand pentru a ne fi mai bine.

Scenariul se construieste treptat prin interactiunile cu ceilalti si, vestea buna este ca este supus schimbarii pe parcursul vietii.

In orice moment al vietii putem lucra pentru schimbarea scenariului, dar exista momente cu potential mai mare de schimbare, cand avem oportunitatea de a redecide cine suntem si cum ne raportam la lume si viata. Astfel de momente sunt: adolescenta, perioada in care pot avea loc revizii majore ale scenariului timpuriu; cand intram intr-o relatie romantica si avem posibilitatea sa invatam de la celalalt moduri de gandire si comportamente noi; contextul si relatiile de munca, care ne provoaca sa dobandim mai multa autonomie.

Autori precum Bob și Mary Goulding au susținut că oamenii sunt capabili să ia o decizie diferită oricând în viață, în ciuda deciziilor timpurii limitatoare. Ei și-au numit abordarea terapia redeciziei.

 

Ce inseamna schimbarea scenariului de viata?

Schimbarea scenariului presupune o munca constienta si perseverenta cu tine insuti. Fara constientizare si intentie acesta nu poate fi schimbat. Schimbarea nu se produce singura.

Iata cateva aspecte pe care le presupune munca cu sine pentru schimbarea scenariului:

• identificarea si reformularea credintelor limitative in termeni care ofera persoanei mai multa libertate de a fi;
• schimbari ale comportamentelor paguboase in comportamente benefice, orientate spre cresterea autonomiei;
• actiuni multiple si continue chiar si atunci cand rezultatul nu este cel asteptat; tiparele mentale si credintele au radacini adanci si de obicei au ani multi de functionare atunci cand se ajunge constient sa se doreasca schimbarea lor. Este nevoie de rabdare, timp si actiune continua.
• crearea de noi experiente pozitive si de experiente relationale benefice;
• auto-observare si reflectare in urma carora exista disponibilitate de a schimba ceva;
• si, nu in ultimul rand, manifestarea compasiunii fata de propria persoana. Autocritica nu ajuta in procesul de schimbare.

Asteptarea de a deveni o cu totul alta persoana este, insa, nerealista. Scopul este de a ne imbunatati viata, de a o imbogati, de a ne simti mai bine in pielea noastra.

In schimbarea scenariului de viata avem nevoie de suport relational, nu este ceva ce putem face stand inchisi in casa.

„Potrivit lui Erskine, cel mai bun antidot la un scenariu limitativ e o relație vindecătoare, o prietenie sau o relație romantică, o relație profesională sănătoasă la locul de muncă, sau o formă de psihoterapie bazată pe o relație terapeutică.“[iv]

Ranile noastre se produc in relatii si tot in relatii le putem vindeca.

 

Bibliografie

AT Astazi – O noua introducere in Analiza Tranzactionala, Editura Mirton, 2004, Jan Stewart si Vann Joines

Into TA – A comprehensive Text book on Transactional Analysis,  Karnac Books Ltd, 2016

Teoria Scenariului de Viață: O Revedere Critică din Perspectiva Dezvoltării, articol, William F. Cornell

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

[i] AT Astazi – O noua introducere in Analiza Tranzactionala, Editura Mirton, 2004, pag. 15, Jan Stewart Vann Joines

[ii] Julie Hay (2009, pag. 21) apud Into TA – A comprehensive Text book on Transactional Analysis, pag. 124

[iii] Fanita English, „What Shall I Do Tomorrow? Reconceptualizing Transactional Analysis” apud article Teoria Scenariului de Viață: O Revedere Critică din Perspectiva Dezvoltării, William F. Cornell

[iv] Into TA – A comprehensive Text book on Transactional Analysis, Karnac Books Ltd, 2016, pag 147